Nosotros

Amazing Asia 8. Sandakan: Din nou printre oameni.

admin — Wed, 17 Oct 2007 16:35:56 +0000

Am plecat de la Sepilok Jungle Resort in jur de ora 14.00, spre Sandakan;
- In mod normal, puteam sa mai ramanem o noapte la resort, dar am preferat sa vedem orasul; oare “Sandokan, Tigrul Malaeziei” nu s-o fi nascut aici?
- Prima giratorie prin care am trecut era dominata de un grup statuar: un Orang Utan, un Proboscis si un Macac; pe semnul de dedesubt scria “Thank you for visiting us”;
- Am ajuns in Sandakan; orasul fierbea de nerabdare, asteptand sfarsitul Ramadanului; mai erau 36 de ore de post, iar pietele erau pline de vanzatori si gospodine care-si faceau provizii pentru masa festiva;
- Ne-am cazat la Sandakan B&B, un budget hotel unde am platit 10 Euro pentru o camera dubla cu baie, apa calda, aer conditionat si mic dejun inclus; un pret decent pentru Asia si mai ales pentru un oras de longitudinea asta; puteam sa negociem, dar am ales sa n-o facem;
- Hotelul nu excela in nici o privinta, dar era curat si asezat pe faleza, la cativa pasi de cele mai cool terase din oras;
- Am iesit sa prindem apusul printre oameni; drumul in piata a fost o calatorie printre arome; aici mirosea a peste prajit, cativa metri mai incolo a prajituri cu miere, aici a frigarui de pui, dincolo a porumb fiert cu mirodenii;
- Vazandu-ne albi si rari, oamenii ne salutau zambind; nu inteleg de ce, daca ma gandesc ca au avut atatea de suferit de pe urma albilor colonialisti, fie ei englezi, olandezi sau spanioli;

Amazing Race - Turtle Island, Malaezia

admin — Tue, 16 Oct 2007 18:57:13 +0000

- La 7 si jumatate am fost in picioare; am urcat pe acoperisul hotelului, unde fuseseram anuntati ca se serveste micul dejun; nu era nimeni, nici scaune, nici mese, nici oameni, nici mic dejun;
- Joe ne claxona de pe o straduta laterala; ne-am tarat rucsacii pe scari in jos si am sarit in masina;
- Soferul a condus repede pana in micutul port pe care il folosesc doar pescarii locali si tour operatorii; alaturi de alti 12 turisti, am umplut ochi salupa rapida si ne-am pus vestele de salvare; era obligatoriu;
- Peste o ora, capitanul a redus brusc turatia si a virat dreapta; ne-am ridicat toti privirile si am vazut limba lunga de nisip care anunta intrarea pe Pulau Selingaan - Turtle Island, cea mai mare dintre cele 3 insule care alcatuiesc “Maternitatea de Testoase” a regiunii Sabah; celelalte doua insulite sunt Taman Pulau si Pulau Penyu; Pulau inseamna insula in Malay si pentru asta nu am absolut nici o vina;
- Pe Turtle Island e loc pentru 46 de turisti, nici unul mai mult; cele 3 barci care ne-au urmat au dus numarul vizitatorilor la acest maxim; daca mai venea un om, insula se scufunda, atat era de mica;
- Ce se intampla la “Turtle Hatchery”; ce-ati vazut la Animal Planet sau la Discovery Travel and Living; adica fazele alea extraordinare in care testoasele vin sa depuna oua pe plaja, biologii culeg ouale si le pun la dospit intr-un loc ferit de pradatori, apoi redau puii eclozati marii;
- Cam asta ar fi, pe foarte scurt, motivul pentru care am venit pe Turtle Island; sa fim martori ai nasterii si renasterii unor fapturi care, cu putina sansa, vor trai sa fie vazute si de stranepotii nostri.
- Ziua a fost calda, senina si plina de asteptare; ne-am omorat timpul pe plaja, apoi prin padure, unde am vazut un varan;
- Am vizitat “incubatorul”, unde mii de oua de testoase stateau ingropate in nisip, protejate de garduri si tarcuri, asteptand ziua in care vor deveni pui;
- Inainte de apus, am urcat cu Joe in turnul de observatie, ca sa facem poze; am comis o mica ilegalitate, pentru ca turnul era in reparatii si nu putea fi asaltat; ne-am ales doar cu adrenalina, pentru ca arborii din jurul turnului crescusera atat de mult incat n-am putut sa fotografiem nimic in afara de frunzisul lor bogat;
- La 3 mile spre est se vedea prima insula din Filipine; ne-am uitat spre ea si nu am vazut nici o granita; semana leit cu insula noastra; singura diferenta era ca, in Filipine, e inca legal sa vinzi oua de broasca testoasa; in Malaezia se pedepseste cu inchisoare grea;
- Noroc, noroc si din nou noroc…am mers 200 de metri pe limba de nisip sa fotografiem apusul; in timp ce 40 dintre cei 46 de turisti stateau pe terasa restaurantului asteptand “activitatea”, pe noi ne-au surprins 12 pui de testoasa care eclozasera in libertate; una dintre broaste depusese oua la cativa metri de locul in care stateam impreuna cu Joe si 3 alti turisti; i-am vazut pe micuti cum escaladau urmele pasilor nostri – care pentru ei erau dealuri si vai – pentru a ajunge, fara nici o secunda de tihna, spre lumina.
- I-am condus catre mare; valurile erau mici, parca facute special pentru niste pui ca ei; au facut 3 miscari prin apa, au ridicat capurile spre soarele apunand, au inspirat si s-au scufundat;
- Multi dintre ei vor muri, vanati de rechinii de recif sau de pescarusi, prinsi in plasele pescarilor, rupti in bucati de palele elicelor de vapor, otraviti de apele poluate, sufocati de pungile de plastic pe care, confundandu-le cu meduze, le vor inghiti;
- Femelele care vor supravietui se vor intoarce aici, pe exact aceeasi insula, dupa 30 de ani, pentru a depune oua; ce se intampla intre ziua de azi si cea de peste 3 decenii e un mister chiar si pentru biologi; intr-un fel, e mai bine asa.
- Joe ne-a spus ca am avut un noroc urias; putine femele de testoasa depun puii in libertate, pentru ca rangerii incearca sa aiba depunerile sub control si sa transporte toate ouale la adapost;
- Un lucru era clar: din cuibul salbatic iesisera 10-12 pui; din cele aflate sub supraveghere ieseau 50-60; diferenta era facuta de pasari, soparle si sobolani, care se hraneau cu oua de testoasa;

Gandul bun, si actul creator

admin — Thu, 23 Aug 2007 22:15:09 +0000

Niciodata gandurile bune nu te indeamna la creatie, chiar daca produsul final, “capodopera” transpira frumusete. Putregaiul este creator, el da tonul!

Cine, cand si cum ?

admin — Thu, 23 Aug 2007 22:14:17 +0000

Scriu cei care si-au mai pastrat un dram de constiinta de sine, cei care isi mai pun din cand in cand o problema legata de o umila existenta, cei care nu-si pot stapanii ideile, cei nelinistiti si cei frumosi, cei ingrijorati, menestreii, si poetii “in viata”.

Scriem atunci cand ideile ne suiera prin creier, ne pocnesc in urechi iar noi incercam sa le culegem cu varful unui creion HB cu mina de 2.

O facem cu patos, cu pasiune, o facem in sila, sunt refulari, sunt ganduri murdare si uneori ascunse.

Deprinderea de a scrie

admin — Thu, 23 Aug 2007 22:13:21 +0000

Mi-am pierdut deprinderea de a scrie. Pentru ca da, scrisul e o deprindere. E ca si cum ti-ai spune tie ceva. Numai ca in tumultul vietii am ajuns sa ne spunem decat propozitii de doua trei cuvinte. Si de cele mai multe ori acestea sunt comenzi. Suntem prea imperativi ! Am ajuns sa fim niste bieti executanti de comenzi de multe ori aberante, de cele mai multe ori comune…lipsite de orice substanta.